Desi inca nu ne-am trezit batand la fereastra cu vesnicele ploi ale anotimpului de toamna, ne dam seama dupa frunzele deja ingalbenite de la atata soare, dupa fructele coapte si mirosul de frunze uscate care pluteste prin aer, confirmandu-ne ca toamna a inceput sa puna stapanire pe natura. Aproape intotdeauna toamna ne prieste de minune, precum un desert dupa o masa indestulatoare. Asa-numitul Rapciune si ploile acestuia ne aduc racoarea dupa care tanjeam pe tot parcursul verii. Mireasma tomnatica ne aduce aminte de inceperea unui nou an scolar, de diminetile cand mama ne pregatea deliciosul sandwich pentru pranzul de la scoala, cand ne trezeam somnorosi din dulcele somn si imbracam uniforma cea bleumarin cu alb, si vrand-nevrand ne indreptam, oarecum posomorati, catre cladirile,  inalte pe atunci, parandu-ni-se parca crestate prin vazduh.

Azi, poate nu mai tanjim dupa bancile invechite ale scolii, dupa tabla proaspat vopsita si parchetul mirosind a lac proaspat intins, dupa recreatiile de cinci sau zece minute, in care ne bucuram atat de tare, de parca ar fi venit Mos Craciun intr-o scurta vizita. Insa, azi poate ne dorim sa impachetam frumusel toate aceste amintiri intr-o cutie de cadouri, sa ii legam o fundita mare si sa o ascundem undeva in fundul sifonierului. Ori, cine stie, poate am reusi sa insufletim un cadou din aceste amintiri, un cadou pentru cei mici, pentru cei care inca isi mai sprijina coatele pe bancile slefuite ale scolilor, sau celor care inca mai cred in Mos Craciun. Ori, am putea inventa niste robotei tomnatici, plasmuiti din zeci de castane necoapte inca, ori am putea turna toamna pe o coala de desen, in culori pale, usor reci, in nuante de galben si maro, intr-un tablou imbracat in mantaua ruginie a toamnei. Bineinteles, astea toate servite impreuna cu un cos plin de fructe de toamna.