Pentru ca lucrurile daruite sa poarte titlul de cadou, ritualul trebuie oficializat dupa toate regulile atentiei.

Una dintre reguli este deja consacrata si se prezinta sub forma personalizarii evidente. Lucrurile destinate anumitor oameni trebuie sa le poarte amprenta inainte de a ajunge in posesiunea lor. Un nume gravat pe cana cadou sau pe intreg serviciu de ceai este o solutie poate prea simpla si caricaturala. Un portret personal sau un autograf pe cartea preferata cere destinatari amatori si nu se potrivesc oricui, cu siguranta, si atunci, cum personalizezi cu succes un cadou? Alegandu-l cu luare aminte si cu ganduri senine indreptate spre cel care il va primi. De luat in considerare ar fi atat ocupatia si statutul omagiatului cat si, mai ales, caracterul, preocuparile placute, istoria amintirilor (comune eventual). O regula de anuntat inainte de cautari ar fi urmatoarea: cu toate ca un cadou este intr-un anume sens si un schimb, o amintire de la cineva apropiat sau un semn de atentie din partea cuiva si deci autorul se va face simtit in creatie, dar totusi cel caruia i se adreseaza va fi onorat printr-un lucru, obiect care i se potriveste pe deplin. De aici vine definitia schimbului, un obiect care sa simbolizeze atat legatura voastra cat si consideratiunea autorului pentru viata celui daruit. Prin urmare, alegerea cadoului nu e cel mai simplu lucru, dar pe de alta parte, daca oferi timpul cuvenit acestei etape in ale prieteniei, vei fi rasplatit pe deplin.

Suntem niste amintiri oricum, iar pentru dovezi consistente avem nevoie de unelte functionale, adica cadouri cu ocazii memorabile si spectacole greu de dat uitarii.

In urmarea codului, dupa ce asa-numita personalizare a avut loc cu succes, ar mai fi momentul potrivit si maniera in care se decerneaza premiul bine-meritat. Pentru acestea sunt necesare toate datele legaturii voastre, or aceasta este clipa in care isi face aparitia spectacolul “pe viu”. Este un moment care nu se poate desfasura fara putina regie.

Cuvintele potrivite atunci cand omagiatul ramane fara cuvinte? Sau cadoul vorbeste de la sine?