Ce placut e in preajma sarbatorilor de iarna, cand frigul de afara se lasa usor dezmortit de calduroasele urari de Craciun, de notelele muzicale ale colindelor ascultate in surdina, cand chiar si cea mai mica surpriza poate starni mii de sclipiri placute!

Ne gandim ce placut era pe vremea cand il asteptam cu nerabdare pe Mos Craciun, pe care il stiam de cand lumea la fel de barbos si de grizonant, ne gandim la vremurile in care traditia isi pastra acelasi curs an de an, dar mai ales, ne gandim la cozonacii cu nuca ai mamei, la gutuia de la geam si la colindatorii din sat care umblau din poarta-n poarta cu colinda.

Cadourile prindeau viata atunci cand le gaseam in diminetile reci zacand fara suflare, frumos impachetate si aranjate, sub bradul inalt si luminat de stelute o mie. Atunci, in sanul cald al familiei, nu ne mai ramanea decat sa ne bucuram de masinuta ori papusa primita in dar de la mosul, sa-i multumim mosului si sa-l asteptam si la anul. 

In departari se auzeau colindatorii veseli care cutreierau de zori ulitele satului inzapezit, adunandu-se in grupuri, cu mic cu mare, pregatiti de mare sarbatoare. Fulgii de nea incepeau sa zboare din nou prin vazduhul intunecat al satului, iar copiii incepeau sa se intreaca, la fel ca-n fiecare an, cu saniuta pe deal in jos. Acum realizam ca, de fapt, cel mai frumos cadou de Craciun era simplul fapt ca eram copii, mici poznasi si curiosi, alungati de spiritul Craciunului intr-un univers ludic, dar magic, in care cele mai plapande stelute de Craciun se aprindeau cu o simpla suflare de copil.