Am dezbatut pe larg arta africana cu mastile-i extrem de cunoscute, le-am analizat in detaliu, le-am descoperit simbolurile si am spus despre ele ca azi sunt numai bune pentru a fi incadrate in arta deco. La fel ca mastile, si picturile africane sunt inspirate din civilizatia si cultura africana, asternuta si cuprinsa in cele patru colturi ale suprafetei din panza.
Culorile pale, verzui sau ingalbenite, adesea sunt transpuse pe un fundal maroniu, intunecat, contrastand la picatura rosiatica, de cele mai multe ori voit aplicata-n tema. Picturile contin cate o poveste, o altfel de poveste, unica in lume pentru metoda in care a fost redata si pentru culorile care s-au folosit la crearea acesteia.
Ceea ce este absolut de remarcat la aceste picturi africana, este caldura pe care o transmit celui care le admira, un fel de caldura africana, arida, reprezentand, de altfel, viata grea a poporului african. Picturile in ulei reprezinta adesea siluete tinere sau in varsta, marcate de vremurile trecute ale poporului african. Safari, viata in salbaticie, viata triburilor africane sunt doar cateva din temele variate ale picturilor, care imbie spectatorul catre lumea cea de neimblanzit.
Pe de alta parte, imaginile surprinse de un artist si transpuse pe fundalul a ceea ce va avea sa devina un tablou, se transforma intr-o adevarata arta deco atunci cand este plasata intr-un mediu care sa se asemene cu tabloul in sine. Astfel, tabloul african isi va gasi locul pe peretele din camera perfect decorata-n stil african, cu lemn, cu masti fioroase sau doar bizare, in culori maronii, pali sau verziu deschis, cu cate-o cutie sau suport din nuiele atent impletite, expuse ochiul curios.
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Jan | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
RSS feed for comments on this post · TrackBack URI
Leave a reply