E usor sa recunosti cand luna lui august se sfarseste, iar septembrie tomnatic bate la usa, trezind din somnul adanc al verii copiii plapanzi si fara chef de scoala. Frunzele ascutite de prin copaci prind aripi, zboara pe ritm lin de vant, cazand firav la sol precum o penele de pescarus. Simti cum aerul diminetii putin mai racoros iti cuprinde fiinta si iti zburleste intreaga suprafata neteda a pielii.
Mersul trupului tau strabate bulevardul aerisit de oameni, iar in curand afli ca nu e la fel de cald ca si acum o saptamana, doua. Copacii isi pierd din stralucire, oferindu-i parcului verde de alta data un covor galbui-ruginiu. E imposibil sa nu o recunosti pe zana ce-ti vesteste toamna. Aduce in dar, spre bucuria tuturor, legume proaspete si fructe tarzii de toamna, dulceturi pe masura si compoturi cu borcanele.
Iubesti toamna pentru ca iti dai seama, ca in spatele ei, se indreapta spre tine cu pasi repezi iarna cea rece, cu viscol furios ce-ti intra in oase, cu veselii si zbieraturi de copiii nelinistiti ce-ti aduc aminte de tine, de copilul din tine.
Dar azi e toamna, deci nu putem decat sa ne dorim din nou sa strabatem covorul ruginiu de frunze si sa ne pierdem la fel de senin ca-n copilariile vechi si prafuite, iluziile desarte despre oameni mari care ating cerul cu mana si pescuiesc stele imense cat galaxia, acolo…undeva in viitor.

E usor sa recunosti cand luna lui august se sfarseste, iar septembrie tomnatic bate la usa, trezind din somnul adanc al verii copiii plapanzi si fara chef de scoala. Frunzele ascutite de prin copaci prind aripi, zboara pe ritm lin de vant, cazand firav la sol precum o penele de pescarus. Simti cum aerul diminetii […]